Minunea lucrarii dumnezeiesti a lasat plaiurilor acestora o frumusete ca la inceputurile lumii - pura, salbatica, virgina - ce-ti adapa privirea nesatioasa, de orasean inacrit de liniile frante ale peisajului citadin. Ce magie mai lucreaza inca in aerul si in pamantul Maramuresului, noi nu ne-am putut pricepe sa spunem.
Dar am simtit ca atata emotie iti produce vederea locurilor acestora, incat inima porneste sa-ti bata nebuneste, de o bucurie nestavilita - ai impresia ca nimic rau nu ti se poate intampla, totul e pozitiv, totul te energizeaza.
Primul soc emotional ni l-au produs copiii din Budesti, care au dansat - special pentru noi - dansurile strabune. Jocul n-a inceput imediat pentru ca lipsea dobasul ( dupa inghetata, ca era cald afara) si, spun budestenii, "aici nu se face nimic fara dobas".
Personaj principal al micului taraf, dobasul are un aer de intelectual: marginea clopului i se sprijina pe rama ochelarilor pe care-i poarta, este foarte serios, nu zambeste deloc, doar din cand in cand scoate niste chiuituri ascutite.
Sade calare pe doba sa, in mijlocul celorlalti muzicanti - ceterasi si zongorasi - ca un saman al unui trib stravechi si bate amarnic in doba de piele si, in acelasi timp, in cinele (cu o surubelnita!, ca sa iasa un sunet mai metalic). Jocul este clar impartit: fetesc si barbatesc, asa dupa cum tocmeste datina strabuna.
Cele doua grupuri danseaza si isi arunca unul altuia "zacali" si strigaturi de un fin umor: "Ce gandesti bade si crezi, in oglinda cand te vezi?", "Mandra, cate blide ai pe cui? Patru, cu a matului", "Pe camesa treba-a coasa, mandra-i tare somnoroasa", "Pe camesa treba lucru, mandra doarme ca butucul".
Toti copiii sunt arsi de soare, e vremea fanului si nu putini dintre ei isi petrec vara pe camp, alaturi de parinti, la cosit, la stransul fanului. Dobasul se inversuneaza si mai tare asupra dobei sale si ritmul te strabate pana in cele mai adanci fibre.
Acum fetele au stat, iar baietii danseaza in hora, adusi de spate, ca niste batrani, se misca pe calcaie, se opresc si bat cu putere din palmele lor mici, apoi iar pornesc, tupaie si fluiera sfichiuit - e dansul "Barbatesc", iar puii de moroseni il joaca atat de bine, incat poti sa auzi caii razboinicilor din vechime jucand la portile cetatii.
Podelele de lemn vibreaza si aerul la fel, si chiar si noi o data cu tropotita lor salbatica si arhaica, lasata probabil de la aprigii daci liberi, incepatorii istoriei pe aceste meleaguri.
Vazandu-i, iti dai seama ca ei traiesc si pentru noi, ca oamenii aici sunt mai adevarati ca oriunde, directi, sinceri, fara ocolisuri.
Realizezi ca simturile noastre, ale celor traitori in umbra marilor orase, s-au atrofiat atata incat existenta noastra devine un cenusiu continuu, ca nu mai putem percepe nici bucuria, nici tristetea, nici frumusetea, cu aceeasi intensitate cu care aceste suflete libere, contemporane cu noi, gusta viata, cu toate fatetele ei.
Cu toate ca multe s-au stins in Maramures - si portul, si stilul arhitectonic traditional - oamenii mai pastreaza darzenia si nesupusenia stramosilor lor si o anumita superbie a tinutei si a gesturilor.
Maramuresul e o minune a lumii care trebuie vazuta si inteleasa pana nu se va stinge de tot, precum se sting chipurile sfintilor din bisericutele de lemn risipite pe dealuri, in care ploua si bate ninsoarea, fara ca cineva sa se sinchiseasca sa le restaureze si sa le pastreze pentru cei ce vor veni.
fotografii de aici, aici, aici, dar si aici Dar am simtit ca atata emotie iti produce vederea locurilor acestora, incat inima porneste sa-ti bata nebuneste, de o bucurie nestavilita - ai impresia ca nimic rau nu ti se poate intampla, totul e pozitiv, totul te energizeaza.
Primul soc emotional ni l-au produs copiii din Budesti, care au dansat - special pentru noi - dansurile strabune. Jocul n-a inceput imediat pentru ca lipsea dobasul ( dupa inghetata, ca era cald afara) si, spun budestenii, "aici nu se face nimic fara dobas".
Personaj principal al micului taraf, dobasul are un aer de intelectual: marginea clopului i se sprijina pe rama ochelarilor pe care-i poarta, este foarte serios, nu zambeste deloc, doar din cand in cand scoate niste chiuituri ascutite. Sade calare pe doba sa, in mijlocul celorlalti muzicanti - ceterasi si zongorasi - ca un saman al unui trib stravechi si bate amarnic in doba de piele si, in acelasi timp, in cinele (cu o surubelnita!, ca sa iasa un sunet mai metalic). Jocul este clar impartit: fetesc si barbatesc, asa dupa cum tocmeste datina strabuna.
Cele doua grupuri danseaza si isi arunca unul altuia "zacali" si strigaturi de un fin umor: "Ce gandesti bade si crezi, in oglinda cand te vezi?", "Mandra, cate blide ai pe cui? Patru, cu a matului", "Pe camesa treba-a coasa, mandra-i tare somnoroasa", "Pe camesa treba lucru, mandra doarme ca butucul".
Toti copiii sunt arsi de soare, e vremea fanului si nu putini dintre ei isi petrec vara pe camp, alaturi de parinti, la cosit, la stransul fanului. Dobasul se inversuneaza si mai tare asupra dobei sale si ritmul te strabate pana in cele mai adanci fibre.
Acum fetele au stat, iar baietii danseaza in hora, adusi de spate, ca niste batrani, se misca pe calcaie, se opresc si bat cu putere din palmele lor mici, apoi iar pornesc, tupaie si fluiera sfichiuit - e dansul "Barbatesc", iar puii de moroseni il joaca atat de bine, incat poti sa auzi caii razboinicilor din vechime jucand la portile cetatii.
Podelele de lemn vibreaza si aerul la fel, si chiar si noi o data cu tropotita lor salbatica si arhaica, lasata probabil de la aprigii daci liberi, incepatorii istoriei pe aceste meleaguri.
Vazandu-i, iti dai seama ca ei traiesc si pentru noi, ca oamenii aici sunt mai adevarati ca oriunde, directi, sinceri, fara ocolisuri.
Realizezi ca simturile noastre, ale celor traitori in umbra marilor orase, s-au atrofiat atata incat existenta noastra devine un cenusiu continuu, ca nu mai putem percepe nici bucuria, nici tristetea, nici frumusetea, cu aceeasi intensitate cu care aceste suflete libere, contemporane cu noi, gusta viata, cu toate fatetele ei. Cu toate ca multe s-au stins in Maramures - si portul, si stilul arhitectonic traditional - oamenii mai pastreaza darzenia si nesupusenia stramosilor lor si o anumita superbie a tinutei si a gesturilor.
Maramuresul e o minune a lumii care trebuie vazuta si inteleasa pana nu se va stinge de tot, precum se sting chipurile sfintilor din bisericutele de lemn risipite pe dealuri, in care ploua si bate ninsoarea, fara ca cineva sa se sinchiseasca sa le restaureze si sa le pastreze pentru cei ce vor veni.
0 comments:
Post a Comment